Omul Cuib și Turnul rușinii
Dar s-a consolat cu gândul. Până la urmă, o să vină când o să fie momentul. Dacă nu a fost să fie acum, înseamnă că mai este ceva de așteptat. Nu este exclus să se întâmple în orice moment, dar până la urmă, nu a fost acum. Poate nu îi este sortit să se întâmple așa. Nu a fost să se întâmple în iernile grele în care și cei mai puternici cădeau, nu a fost să fie la o vânătoare sau măcar la o lupta mai aprigă. A fost pe aproape, mai că ar fi vrut de durere, dar nu s-a întâmplat. N-are decât, la vârsta lui, să plece. Poate pe drum, poate acolo unde ajunge, poate unde el nu are idee, își va găsi liniștea. Rosturi multe ca să stea nu are. De învățat nu are pe cine, de îngrijit nu are cine să-l îngrijească. Timpul lui a trecut prea repede, și când a fost timpul de asta, s-a dat cu altceva. Să fi tot fost alte lucruri, dar acum nu mai sunt. Cu o smucire de mână aruncă blana veche și roasă pe spatele lui copt de vreme. Blana care îi amintea de vremurile în care o purta ca decor, nu de frig
